Orange a anunţat la Congresul Mondial al Tehnologiei Mobile de la Barcelona că va fi primul operator care va lansa un smartphone Android cu procesor Intel. Modelul Santa Clara va fi lansat în vară în Europa, anunţă Mediafax.
Gadgetul are un procesor Atom de 1,6 Ghz, un ecran de 4 inci cu rezoluţie de 1024x600. Camera foto va avea opt megapixeli şi va fi capabilă de înregistrare video HD 1080p. Santa Clara va avea de asemenea mufe HDMI, pentru a se conecta la ecrane mai mari şi are viteze de transfer de 21,1 Mpbs.
Orange a anunţat că modelul va avea sistem de operare Android 2.3 Gingerbread, dar trecerea la Ice Cream Sandwich va fi făcută în curând.
Conform operatorului franez, bateria ar urma să alimenteze opt ore de apeluri vocale şi 14 zile de standby. De asemenea, strategia de preţ urmează a fi una agresivă.
Intel a ratat startul pe piaţa telefoanelor mobile inteligente, abia anul acesta intrând pe piaţă, urmând să lanseze alte dispozitive, în colaborare cu Lenovo şi Motorola.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI