Fotoreporterul britanic Paul Conroy şi jurnalista franceză Edith Bouvier, răniţi amândoi, săptămâna trecută, într-un bombardament în oraşul sirian Homs, au fost evacuaţi şi se află în siguranţă în Liban, informează agenţiile internaţionale de presă. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
UPDATE: Reporterul francez Edith Bouvier a ajuns şi ea în Liban, a confirmat, în această seară, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Vestea a venit la câteva ore după anunţul privind sosirea în Liban a fotoreporterului britanic Paul Conroy. Cei doi jurnalişti au fost trecuţi incognito peste graniţă, cu ajutorul forţelor opoziţiei siriene. Ambii fuseseră răniţi în bombardamentul care a vizat clădirea în care se adăposteau jurnaliştii străini, în Homs.
Evacuaţi din oraşul asediat
''Am aflat recent vestea din Beirut. Am vorbit cu el la telefon'', a declarat Les Conroy, tatăl lui Paul Conroy (47 de ani).
Potrivit unor surse ale opoziţiei siriene, citate de Reuters, Edith Bouvier s-ar afla şi ea în siguranţă, în Liban, după ce-a fost evacuată din Homs. Alte surse susţin, însă, că nu s-ar fi reuşit evacuarea femeii din zona asediată. La această oră nu se ştie ce s-a întâmplat cu corpurile neînsufleţite ale celorlalţi doi jurnalişti, care au fost ucişi, săptămâna trecută, Marie Colvin de la Sunday Times şi fotograful francez Remi Ochlik.
Fotoreporterul britanic Paul Conroy a fost rănit în acelaşi timp cu jurnalista franceză, într-un bombardament în care şi-au pierdut viaţa ceilalalţi doi reprezentanţi ai presei străine.
În siguranţă, în Liban
Paul Conroy a fost evacuat din cartierul Baba Amr, ieri, cu ajutorul opoziţiei siriene şi a luptătorilor din Armata Liberă Siriană, au declarat surse diplomatice pentru BBC.
Reprezentanţii Semilunii Roşii Siriene au anunţat că au ajuns, ieri, la Baba Amr, şi au reuşit să evacueze trei