O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova

Eroi au fost, eroi sunt încă..., pentru cine nu ştie, era pe vremuri un marş mobilizator folosit în propaganda naţionalistă de regimul la putere. Asociat lui Caragiale, sloganul are la prima vedere rolul de a indica perenitatea viciilor personajelor sale, dar ideea regizorului Mircea Cornişteanu de a-l pune la sfârşitul spectacolului său cu O noapte furtunoasă nu înseamnă doar atât. Fiindcă după sarabanda aiuritoare a întâmplărilor repovestite original de regizor, de un comic debordant, marşul acesta vine să taxeze demagogia unor sloganuri care văd doar partea plină a paharului în materie de identitate naţională. Ce eroi, care eroi, cu alte cuvinte? Titircă, Rică, Ipingescu, Veta ca eroi ai piesei satirizaţi de dramaturg sunt de fapt antieroii unei mentalităţi de chiverniseală, de încropeală („o societate fără prinţip care va să zică nu le are“) care ne mai bântuie şi azi. De mult n-am mai văzut în spectacole cu comediile lui Caragiale şi în mod special cu această Noapte furtunoasă atâta organică trăire joasă, atâta „firesc“ în manifestarea prostiei, mitocăniei, a feloniei de care se fac vinovaţi în special Veta şi Ipingescu, cei care manipulează situaţiile din piesă. Mint cum respiră, înşală din instinct de supravieţuire, ridicolul e involuntar ca şi vocaţia imitării. Cu toţii se simt ca acasă în situaţiile date, nimeni nu joacă altceva decât propria-i viaţă, nu se face că e, când de fapt e. Semidoct ca Rică, încornorat ca Titircă, chiar dacă intră la bănuială, necredincioasă şi parşivă ca Veta, profitor ca Chiriac, şmenar ca Spiridon etc. Transferul în actualitate e făcut şi el cu naturaleţe, având, care va să zică, o miză structurală (că tot ne agasează în zilele astea termenul). Ar fi vorba aşadar de disponibilităţi native care dau pe-afară când vremurile le sunt pri