În curând se împlinesc două decenii de la declanşarea conflictului armat de la Nistru. Cauzele izbucnirii sunt clare, dar nu cunoaştem multe detalii privitoare la desfăşurarea acestuia.

Au apărut o serie de interviuri, câteva volume de amintiri, precum şi o culegere importantă de documente despre acele evenimente.

Războiul începe în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, chiar în ajunul semnării de către preşedintele Mircea Snegur a aderării Republicii Moldova la ONU. Provocarea a venit din partea celor de la Tiraspol, care au vrut astfel să împiedice recunoaşterea internaţională a autorităţilor de la Chişinău şi să aducă aminte că de doi ani de zile acestea nu controlează de facto fâşia de pământ din stânga Nistrului. Pe lângă armată şi trupe de poliţie, la conflict a participat un număr impunător de voluntari, oameni simpli sau cu studii superioare, cu sau fără pregătire militară, care au crezut că e de datoria lor să apere integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Era o generaţie de cetăţeni idealişti, care participase activ la mişcarea de eliberare naţională, călită în ciocniri de stradă cu miliţia sovietică în anul 1989 (în martie-noiembrie mai ales) şi foarte decisă să nu mai accepte umilinţele „fratelui mai mare". La rândul său, de cealaltă parte, nucleul rezistenţei separatiste îl alcătuia aşa-numita organizaţie a colectivelor de muncă - OSTK, creată pe lângă marile întreprinderi de subordonare unională în 1989. Acestea au apărut în perioada când erau discutate tezele privind adoptarea unei noi legislaţii lingvistice.

În ajunul declarării de către Sovietul Suprem al RSSM a limbii române drept limbă de stat şi revenirii la alfabetul latin, pe 31 august 1989, aceste organizaţii, cu ramificaţii şi în dreapta Nistrului, au lansat greve în cele mai importante centre urbane. La un moment dat, nu mai puţin de 200.000 de muncitori, în mare parte