Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cele 100 milioane de euro promise de Traian Băsescu, Republica Moldova a cheltuit doar opt milioane

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Cea mai importantă asistenţă românească pentru ţara noastră, cele 100 de milioane de euro promise de Preşedintele Băsescu în aprilie 2010, întârzie să se materializeze, susţin experţii de la Centrul Român de Politici Europene (CRPE).

După aproape 2 ani singurii bani cheltuiţi efectiv au fost cei 8 milioane de euro ajutoare de urgenţă după inundaţiile din Republica Moldova din anul 2010, se constată în studiul "De la relansarea relaţiei la acumularea restanţelor - Raportul anual CRPE privind relaţia România-Republica Moldova (2011)".

Potrivit autorilor, "cele două ministere ale Dezvoltării de la Bucureşti şi Chişinău s-au dovedit incapabile să coopereze şi să lanseze măcar o metodologie şi apeluri pentru proiecte către autoritățile locale din Republica Moldova, iar proiectul celor 100 de milioane a fost întârziat din motive politice și procedurale".

"Există multe discuții oficiale pe diverse idei - finanţarea din acești bani a gazoductul Iaşi-Ungheni, dotarea IT a școlilor din Republica Moldova, construirea unor poduri peste Prut. Aceste idei arată mai degrabă derută și incoerență. Proiectul nu funcționează așa cum a fost gândit", se precizează în raport.

CRPE propune o schimbare radicală şi crearea unui Fond de Dezvoltare Comun România - Republica Moldova (în cadrul unui concept instituţional comun, legat de Agenţia de Dezvoltare).

"Se răspândește în mediul oficial de la Chișinău convingerea că România nu dorește de fapt că cheltuie acești bani. Acest lucru nu este adevărat și România trebui să preîntâmpine răspândirea acestei impresii. Ședința comună a celor două guverne din 3 martie 2012 trebuie să rezolve în primul rând blocajul celor 100 de milioane", susţin experţii de la CRPE.

România, nu a dorit să finanţeze un gazoduct controlat de Gazprom

Președintele Traian Băsescu a promis în cadrul vizitei sale în Republica Moldova

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum o ora
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 45 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°