Pentru multe femei, o fotografie topless, care să mai şi fie publicată pe coperta unei reviste, este o experienţă pe care adesea o aseamănă cu un înfiorător coşmar, indiferent cât de plăcută este imaginea pe care o au de oferit. Însă nu toată lumea este Kate Moss.
Supermodelul, care a trecut de mult de vârsta la care se spune că o tânără poate atinge apogeul carierei de model, continuă să placă obiectivului fotografilor, aşa că a fost aleasă drept imaginea de pe coperta ediţiei primăvară/vară 2012 a revistei “Another Man”. Apariţia ei a fost imediat catalogată drept una de un desăvârşit “glamour”.
Kate a pozat topless cu aceeaşi nonşalanţă cu care face modeling de mai bine de 20 de ani. Cu umerii acoperiţi de o creaţie din şifon semnată de Sarah Burton pentru Alexander McQueen, modelul în vârstă de 38 de ani întruchipează o dată în plus imaginea perfecţiunii feminine.
Din păcate pentru majoritatea celor care ar dori să achiziţioneze acest număr al revistei, ediţia care poartă pe copertă autograful modelului, “Love Kate”, poate fi găsită, începând de mâine, mai mult pe rafturile buticurilor exclusiviste din Londra şi Paris. Varianta de tarabă, aceea destinată marei mase a cititorilor, urmează să apară pe piaţă pe 15 martie şi va avea pe copertă pe actorul Garret Hedlund. Arătos şi el, ce-i drept, dar nu e Kate Moss.