Amos Oz (n. 1939, Ierusalim), scriitor şi activist politic israelian, a publicat, din 1965 şi pînă astăzi, 35 de titluri, dintre care 13 romane, 4 volume de proză scurtă şi 9 volume de eseuri şi articole. Cărţile sale au fost traduse în 42 de limbi; în limba română i-au apărut peste zece titluri, iar Editura Humanitas Fiction i-a consacrat o serie de autor. Pe plan politic, Amos Oz este membru al Partidului Laburist din Israel şi şi-a trăit jumătate din viaţă într-un kibuţ, îndeletnicindu- se deopotrivă cu scrisul, predarea literaturii şi agricultura.
Cu o săptămînă înaintea dialogului pe care avea să-l susţină cu Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului Român, în cadrul Conferinţelor de la Ateneu, Amos Oz a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu telefonic.
Aş vrea să vorbim mai ales despre cărţile dv. de non-ficţiune şi despre activitatea dv. politică. Mai întîi, obişnuiţi să vă separaţi activitatea literară de cea politică?
Da, absolut. Cînd spun o poveste, nu-mi doresc să ţin o predică sau să le spun oamenilor ce să facă ori ce să gîndească. Cînd spun o poveste, spun o poveste. Cînd vreau să-i transmit guvernului să se ducă naibii, scriu un articol, nu o poveste.
Aţi spus cîndva că „activismul e un stil de viaţă”. Asta nu include şi scrisul dv.?
Nu, scrisul meu nu reprezintă un activism politic, ci unul umanist.
Dar umanismul sau umanitarismul nu sînt, la rîndul lor, politice?
Sînt mai degrabă meta-politice. Personajele mele au idei politice, e adevărat, şi discută despre ele, iar romanele sînt plasate într-un spaţiu şi un timp marcate politic. Dar romanele mele nu ţin partea nimănui. Metapoliticul îţi dă posibilitatea de-a privi politicul de la distanţă, cu o anumită perspectivă. În politică nu e loc de umor, de pildă. Pe cînd, în metapolitic, este posibil relativismul şi, deci, umorul.
În Rime
