Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iluminatul public şi stema localităţii- teme de dezbatere la Medgidia

Publicat in Ziua Constanta, marți 6 martie 2012 ·

Primăria Medgidia a organizat luni, 5 martie, dezbaterea publică cu temele „Delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în municipiul Medgidia" şi „Realizarea stemei municipiului Medgidia, conform prevederilor H.G. 25/2003, privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor". La primul punct, domnul primar Marian Iordache a precizat că sistemul de iluminat public stradal va fi adus la parametrii luminotehnici din standardele în domeniu prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu unele performante şi a consolelor aferente, prin menţinerea stâlpilor existenţi. De asemenea, lucrările de reabilitare/modernizare se referă la un necesar de înlocuire şi montare a 2182corpuri de iluminat (1982corpuri de iluminat noi şi 200corpuri recondiţionate).

„Prin contract de concesiune se realizează reabilitarea integrală a sistemului deiluminat public stradal prin înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu unele performante, atât din punct de vedere optic cât şi constructiv, precum şi întreţinerea permanentă a sistemului şimenţinerea acestuia la parametrii şi indicatorii de calitate iniţiali, fără intervenţia autorităţii publice locale, pe toată durata contractului. Totodată, vor fi preluate costurile de energie electrică (factura de energie electrică) aferentă sistemului de iluminat public Medgidia -sistem iluminat public stradal modernizat+iluminat arhitectural+iluminat festiv" a spus domnul primar Marian Iordache. Cel de-al doilea subiect propus spre dezbatere a fost proiectul privind realizarea stemei Medgidiei, conform prevederilor H.G. 25/2003, privind stabilirea metodologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Din cele şase variante, propuse de specialiştii în heraldică, varianta aleasă şi prezentată spre dezbatere co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 45 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 38 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 30 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°