Urmaş cuminte şi previzibil al latinescului masculus,macho e un cuvânt spaniol lansat pe orbita internaţională de… engleza americană, care l-a împrumutat de la vecinii din sud (prima atestare e din 1928) pentru a denumi un bărbat zdravăn, vânjos (atough guy). Trei decenii mai târziu (prima atestare în 1959) apărea şi adjectivul, cu sens peiorativ ("caracterizat printr-o virilitate ostentativă, agresivă, dominatoare şi dispreţuitoare"). Pasul următor a fost redenumirea substantivului în funcţie de adjectiv: "bărbat cu asemenea caracteristici". Cum să nu facă din el, mai întâi feministele şi, mai apoi, homosexualii, un cal de bătaie…? Pe la noi, dacă e să ne luăm după ziare, un macho nu e chiar de lepădat: "Pentru relaţiile trecătoare, femeile sunt atrase de bărbaţii macho - tipul de erou romantic, dominant şi îndrăzneţ" (G. 18 II 06 p. 8). Dar… pentru relaţiile mai durabile, de prietenie, pretenţiile cresc: "Ce sens are să ai un prieten macho, care să nu poată întreţine o discuţie măcar decentă, dacă nu filosofică?" (Clubul liceenilor 1 / 98 p. 47). Inhibaţi de pretenţiile adolescentine, nu îndrăznim să mergem mai departe, să vedem cum ar trebui să fie un macho ca să-l iei pe viaţă…

Iată însă că a venit criza peste noi şi ne-a băgat (din nou cu ajutorul creativilor şi al experţilor în tendinţe) minţile-n cap, coborându-ne cu picioarele pe pământ (lucru mai greu de priceput: dacă ne-au venit minţile înapoi ar trebui să avem capul mai greu, or noi revenim pe picioare, de parcă minţile acolo s-ar fi dus…).

În primăvara anului 2009, lanţul britanic de magazine John Lewis identificase o posibilă soluţie a crizei: renunţarea la modelul risipitorului metrosexual şi repunerea în drepturi a masculului luptător, puternic şi protector. Jeremy Baker, expert în probleme de tendinţe de consum la London Metropolitan University a fost însărcinat să definească noul mode