Acum vreo cinci ani, am fost silit să fac o plângere la poliţie împotriva unui ins care mă hărţuia şi mă insulta necontenit.

Multă vreme nu i-am dat atenţie, dar când a-nceput să-mi ameninţe familia m-am gândit, oricât mi-ar fi fost de neplăcut, să fac totuşi ceva. Am făcut plângerea şi-am aşteptat. Individul a continuat timp de o lună întreagă să-şi facă rondul pe la blocul meu. Abia după treizeci de zile, cineva de la poliţie m-a sunat în legătură cu plângerea mea. A fost prima şi ultima dată când am avut de-a face cu această instituţie. M-am lămurit în privinţa felului în care ea ne protejează. Dacă ne apără Dumnezeu, ne protejează şi ea, dacă nu, nu.

Frumos cadou de mărţişor i-a făcut Gheorghe Vlădan soţiei lui, drept mulţumire că şi-a trăit viaţa alături de el, că l-a îngrijit, că i-a născut şi i-a crescut un copil.

În orice familie, femeia are un rol civilizator, de ea depinde în primul rând mersul cuplului şi al întreprinderii comune, care e o casă de om. Unii bărbaţi, însă, se pare că nu pot fi civilizaţi, nici măcar prin convieţuirea cu o femeie bună şi frumoasă. Un singur viciu, o apucătură rea, ceva pus strâmb în mintea lor e de ajuns să strice totul. În cazul lui Vlădan, acest viciu a fost violenţa. Am scris de multe ori despre violenţa din societatea românească. Nu avem nevoie de ştirile de la ora cinci ca să ne dăm seama că în lumea noastră violenţa e în creştere. O simţim peste tot, e în aer, ajunge să mergi jumătate de oră cu autobuzul, să ieşi la o terasă, să citeşti, pe Internet, forumurile de la sfârşitul unui articol. Te înspăimântă atâta ură, o asemenea dezlănţuire de instincte primare.

Femeile simt cu mult mai mult decât bărbaţii agresivitatea endemică a lumii româneşti. Poate că nu în orice familie se întâmplă actul abject al lovirii femeii de către soţul ei, dar rareori ea scapă de insulte, de jign