Aflata in preajma "apusului" existentei mele de om si de profesor, m-am gandit, adesea, ca as fi putut impartasi cititorilor revistei dvs. - si in acelasi timp revistei noastre - situatii si intamplari legate de semenii nostri.
Preferinta mea a inclinat, insa, si acum, ca si altadata, catre prietenii nostri necuvantatori.
In lumea oamenilor, numarul celor foarte apropiati a fost limitat, pentru ca am fost destul de exigenta in alegerea lor. Cativa dintre acestia au plecat mult prea devreme intr-o alta lume, mai buna, lasandu-mi in suflet un gol imens. De altii m-am despartit benevol dupa evenimentele din '89, fiecare din noi alegand un alt drum. Daca printre oameni au fost multi prieteni falsi, in schimb, in lungul sir al trecerii anilor, m-am bucurat de afectiunea multor fiinte necuvantatoare a caror credinta si dragoste mi-au inseninat zilele, adesea mohorate si apasatoare. Astazi, as dori sa va prezint doi membri, cu drepturi depline, ai familiei mele: motanul Mitica si cainele Labus. Voi incerca sa pun in lumina binefacerile prezentei lor in viata mea, influenta pozitiva care se revarsa cu generozitate asupra starii mele de sanatate si, mai ales, asupra sufletului meu profund marcat de disparitia fulgeratoare a celor dragi, ori de tristetile si dezamagirile vietii.
Mitica a aparut in curtea noastra la un oarecare timp dupa ce murise primul motan, toate eforturile mele de a-l salva se dovedisera zadarnice. Suferintele ultimelor saptamani de viata chinuita si moartea lui ma afectasera in asa masura, incat mi-am zis ca nu mai vreau sa trec vreodata printr-o asemenea experienta. De ziua mea onomastica, insa, o cunostinta care stia ce mi s-a intamplat, bine intentionata, apare cu un pisoias, destul de slabut si extrem de speriat. Venea dintr-un apartament din Bucuresti si ar fi trebuit sa fie sortit vietii in strada, fiindca stapana nu-si mai put
