Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cărţi cu dedicaţii pentru deţinute, de 8 martie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 martie 2012 ·

Romane de Jules Verne sau Ernesto Sabato, \"O mie şi una de nopţi\", lucrări practice despre confecţii din hârtie sau bijuterii din sârmă, \"Jurnalul secret al Carlei Bruni\", manuale de limba română şi chiar abecedare. Sursa: Next AdvertisingSursa: Next AdvertisingSursa: Next Advertising

1 /.

Acestea au fost o parte din cele 678 de cărţi pe care le-au primit, ieri, deţinutele din Penitenciarul Târgşor. "Mărţişoarele pentru reeducare" au venit însoţite de mesaje motivaţionale scrise de Oana Pellea, Cabral, Ducu Darie, Ada Milea, Oana Cuzino şi nu numai. Patru dintre beneficiarele cărţilor au citit o parte din propoziţiile dedicate lor. "Norocul în viaţă contează, că restul ţine de tine. Domnul Cabral" a fost dedicaţia citită de E.S., cea care a spart gheaţa în rândul deţinutelor. "Libertatea şi frumuseţea sunt în noi", a fost un alt mesaj scris de Oana Pellea şi citit de către deţinute.

Sandra Brown, surclasată de cărţile practice

Circa 30 de femei au participat la primirea cărţilor şi, după ce au studiat romane precum "Vagabondul milionar", majoritatea s-au oprit asupra ghidurilor practice. "Noi ne bucurăm foarte mult, majoritatea ieşim la bibliotecă", a spus E.D., o deţinută în vârstă de 42 de ani, închisă în urma unei "erori judiciare".

Deşi autoarea ei preferată este Sandra Brown, autoare care nu se regăsea pe coperţile cărţilor expuse, deţinuta a completat că se bucură de mesajele din ele, deoarece "privim mesajele cu plăcere, ne bucurăm că cineva se gândeşte şi la noi, nu ne-a uitat lumea". E.D. este din Găneasa, judeţul Ilfov, are 42 de ani şi trei copii. Ea participă la o parte din programele educaţionale din penitenciar. "Avem multe activităţi, cursuri. Eu sunt la legumicultură şi la IT. Am opt clase, sper să mă înţeleg cu calculatorul". Întrebată ce ar vrea să facă atunci când iese din penitenciar, E.D

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 44 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°