Britanicul Bradley Wiggins (Sky) a rămas în galben, într-o zi în care americanul Levi Leipheimer a pierdut orice şansa la galben în Paris-Nisa. Belgianul Thomas De Gendt a adus a treia victorie de etapă pentru Vacansoleil
O invitaţie la festival. 219.5 kilometri între Sisteron şi Nisa, o ultimă etapă în linie condimentată cu patru căţărări înăbuşitoare, dar cu un finiş plat ca în palmă, o sîmbătă ce a odihnit caravana într-o prefectură pe care soţia preşedintelui Franţei, Carla Burni, ar putea-o clasa drept "modestă", judecînd în aceeaşi logică cu care îşi apără familia. Rutierii au suportat pentru ultima oară stresul hîrjoanei pentru poziţiile fruntaşe din pluton, oscilînd între atenţia asfaltului imediat şi meditaţia îngrijorată pentru contratimpul montan de pe Col d'Èze, de mîine.
Estonianul Rein Taaramae (Cofidis) şi belgianul Thomas De Gendt (Vacansoleil) s-au furişat printre serpetinele primei căţărări de categoria a II-a, Col des Leques, au aruncat în turbincă şi Col de Luens, şi Cote de Peyroules, după care au plonjat ca-n montaigne-rousse spre poalele ultimului şi celui mai infernal supliciu de pe traseu, Col de Vence. În spatele celor doi, într-o mişcare de don Quijote menită să sfideze cele doisprezece minute puse pavăză între evadaţi şi grupul principal, Evgeni Petrov (Astana) a atacat tătăreşte, cu încăpăţînare şi nesăbuire, dar nu a reuşit niciodată să provoace prea multă îngrijorare în rîndul echipelor de urmărire.
Cu 55 de borne înainte de sosirea în Nisa, atunci cînd ultimele pante aspre de pe Col de Vence păreau să zîmbească răuvoitor către chipul schimonosit al lui Taaramae, belgianul Thomas De Gendt a apăsat adînc în pedale, a trecut primul vîrful căţărării, cu un avantaj de 12 secunde, şi a început să alunece vijelios pe coborîrea dinspre linia de sosire. În grupul principal, Sky l-a înconjurat pe britanicul Brad