Boardul Alpha Bank a cerut acţionarilor să anuleze fuziunea cu EFG Eurobank din cauza impactului restructurării datoriilor Greciei asupra băncilor, a anunţat miercuri instituţia elenă de credit. În România, operaţiunea ar fi presupus fuzionarea Alpha cu Bancpost.
Acţionarii celor două bănci au aprobat în noiembrie fuziunea, în urma căreia ar fi fost creată cea mai mare bancă elenă, bine poziţionată pentru a face faţă crizei datoriilor de stat, care a cauzat retrageri de depozite şi creşterea creditelor neperformante, transmite Reuters.
Însă conversia de obligaţiuni prin care Grecia şi-a redus datoria de stat cu peste 100 miliarde euro a generat pierderi mult mai ridicate celor două bănci faţă de nivelul estimat la încheierea acordului de fuziune.
"Consiliul Alpha Bank va convoca adunarea generală a acţionarilor, unde va propune revocarea deciziei de fuziune adoptată pe 15 noiembrie", a declarat un purtător de cuvânt al băncii, potrivit Reuters.
Expunerea Alpha Bank pe datoria de stat a Greciei este cu aproximativ 50% mai mică decât cea a EFG Eurobank.
Eurobank consideră că fuziunea ar fi fost benefică pentru ambele părţi, a declarat pentru Reuters o sursă oficială din cadrul băncii.
"Considerăm că tranzacţia avea sens şi ar fi putut aduce sinergii serioase, dar dacă Alpha nu mai vrea, nu putem face o căsătorie cu forţa", a declarat sursa.
În sistemul bancar românesc, înţelegerea ar fi urmat să dea naştere băncii Alpha-Bancpost, care ar fi ocupat locul trei pe piaţa autohtonă, în funcţie de active.
Ce se va întâmpla în România
În România, cele două bănci sunt prezente prin Bancpost, respectiv Alpha Bank. Pe plan local, fuziunea va restructura topul celor mai mari bănci, schimbând chiar primele poziţii ale clasamentului. Noua bancă ar urma să se situeze pe locul trei în acest top,