Angajaţii firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei ştiau că în clubul care a explodat existau scăpări de gaze, dar nu le-a venit să creadă, aşa că nu au făcut nimic. Aceasta concluzie şocantă reiese dintr-un comunicat al procurorilor, care susţin că un angajat al firmei a verificat clădirea cu numai o săptămână înainte de explozie.
Pentru că detectorul arăta scăpări de gaze, angajatul a considerat că aparatul este defect, aşa că a plecat şi a adus altul. Şi al doilea detector arăta acelaşi lucru, motiv pentru care lucrătorul de la gaze i-a recomandat patronului să scoată din priză senzorul, pentru că acesta ar fi închis automat gazele.
O zi mai târziu, acelaşi angajat a revenit cu al treilea detector, care, de asemenea a arătat scăpări de gaze. Omul a considerat însă că şi acesta este defect, iar semnalele le alertă sunt cauzate de vopseaua lavabilă folosită în urmă cu o lună la renovarea apartamentului.
Astăzi, procurorii au cerut Tribunalului Bucureşti să oprească pentru două luni activitatea firmei de gaze din Sighetu Marmaţiei, unde un om a murit şi alţi 15 au fost răniţi în două explozii la un club.
Dacă cererea va fi acceptată de judecători, firma nu va mai avea voie să distribuie gaze, să facă proiectare sau execuţie de reţele. Firma a fost verificată de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei ani de zile, însă, cu o singură excepţie, controalele au fost extrem de prietenoase.
În noaptea de 18 spre 19 februarie, într-o discotecă din Sighet aflată la subsolul unei clădiri a avut loc o explozie în care au fost rănite şapte fete. După 14 ore de la incident, în momentul în care se făceau cercetări privind explozia, o a doua deflagraţie s-a produs, fiind răniţi poliţişti, pompieri şi un notar care avea biroul deasupra discotecii.
Angajaţii firmei de gaze din