Campania ProSport "Aruncaţi-le batista!" a readus în atenţia fanilor câteva dintre tarele conducerii fotbalului românesc: blaturile acoperite, retrogradările decise în culise, politica de marketing deficitară, iniţierea unei legi total neconstituţionale ("Legea Dragomir"). Astăzi, un nou episod, la fel de fierbinte: dopingul.

În sportul românesc, nu doar în fotbal, lucrurile funcţionează după următoarea reţetă: unii sportivi îşi asumă riscuri, iau substanţe interzise pentru a-şi creşte performanţele cu sau fără acordul medicilor sau antrenorilor, iar federaţia închide ochii. Ceva de genul "mă fac că nu văd, iar dacă eşti prins eu nu ştiu nimic". Federaţia de fotbal, dar mai ales liga profesionistă au afişat ani buni o indiferenţă incredibilă vizavi de acest aspect, deşi au existat unele decese corelate (Cătălin Hîldan sau Ştefan Vrăbioru): cazurile descoperite au fost muşamalizate, iar politica de educare şi descurajare a fenomenului practic a lipsit cu desăvârşire.

"Ce vreţi domne, să le luăm capul?"

Cel mai mediatizat caz de dopaj a fost cel din 2001, când doi dintre jucătorii de la FC Argeş au fost descoperiţi pozitiv cu un anabolizant folosit îndeosebi de halterofili pentru dezvoltarea masei musculare. Adrian Neaga şi Cristian Buturugă, cei doi jucători aflaţi în culpă, ar fi trebuit să primească o suspendare de doi ani, conform normelor în vigoare, dar ambii au fost scoşi basma curată. Cel care s-a zbătut cel mai mult pentru ei a fost preşedintele LPF, Dumitru Dragomir. "Ce vreţi domne, să le luăm capul? N-au ei nicio vină. Ei iau ca gâştele ce li se dă", a spus atunci Dragomir, care s-a ocupat personal de anchetă. Singurii care au plătit atunci au fost medicii echipei.

Muşamalizare pe bani?

În 2005, Gigi Becali a ridicat un pic din vălul care a acoperit în 2001 afacerea respectivă. Steaua l-a transferat pe dopatul N