O relaţie de prietenie atipică ia naştere între un jurnalist în căutarea unui subiect senzaţional şi un artist talentat.
În 2001, jurnalistul Steve Lopez s-a angajat la "Los Angeles Times". Povestea filmului începe, însă, câţiva ani mai târziu, în 2005, când Lopez, interpretat în film de Robert Downey Jr., cu faţa rănită din cauza unui accident de bicicletă şi în pană de idei pentru un nou articol, îl întâlneşte pe Nathaniel Ayers (Jamie Foxx), un artist cu un talent incredibil, dar schizofrenic.
Lopez, intrigat de spusele lui Nathaniel, începe să îi investigheze trecutul şi află că acesta fusese student la Juilliard. Jurnalistul scrie o serie de articole despre povestea muzicianului, care ajung celebre, dar nu se poate opri doar la asta, ci încearcă să îl ajute pe artist să se pună pe picioare. Ajunge să fie prietenul bărbatului care trăia pe stradă, dar îşi şi complică viaţa, căci se loveşte de boala talentatului violoncelist şi de demonii care nu îl lasă pe acesta să îşi arate pasiunea pentru muzică unui public.
Drama, apărută în 2009, regizată de Joe Wright, are la bază chiar cartea lui Steve Lopez, "The Soloist: A Lost Dream, An Unlikely Friendship, And The Redemptive Power of Music", în care jurnalistul povesteşte care au fost paşii prin care a reuşit să se apropie de Nathaniel şi să îi câştige încrederea.
Filmul se concentrează pe relaţia celor două personaje centrale şi pe importanţa articolelor scrise de Lopez. Tocmai de aceea, în "Solistul", jurnalistul Steve Lopez este divorţat, în timp ce în realitate el este căsătorit şi are doi copii.
HBO - 18.00