Consideraţi de-a lungul timpului vânători singuratici, rechinii de recif cu înotătoare negre au dovedit că au, în urma cercetărilor întreprinse asupra comportamentului lor, o serie de legături sociale nebănuite.
Conform “Le Monde”, cercetările asupra speciei Charcharinus melanopterus, conduse de profesorul Johann Mourier din cadrul Island Research Centre and Environmental Observatory, au dus la descoperirea unui comportament social relativ complex pentur o specie considerată solitară. "Am folosit metode de studiu care erau utilizate în mod obişnuit pentru cercetări asupra reţelelor sociale umane precum Facebook!”.
Asociere în perechi
Profesorul Mourier mai subliniază că ideea principală se bazează pe analizarea conexiunilor dintre oameni, care duc în cele din urmă la identificarea grupurilor de interese comnune şi a comunităţilor unite de aceleaşi principii. “Ne-am folosit de aceleaşi metode pentru a studia grupurile de rechini", a declarat conducătorul studiului. Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au efectuat peste 200 de scufundări în şapte locaţii diferite, situate la 10 kilometri de insula Moorea, din Polinezia Franceză.
În cursul fiecărei scufundări, cercetătorii au fotografiat rechinii stând laolaltă, fiecare fiind identificat după modelul individual al petelor negre de pe înotătoare. Cercetătorii au mai descoperit că populaţia de rechini din această zonă este fragmentată în două comunităţi distincte, iar cea mai mare comunitate este divizată, la rândul ei, în două subgrupuri.
Ca o completare la “metoda Facebook” aplicată rechinilor, profesorul Mourier adaugă că “ei tind să se asocieze în perechi cu anumite exemplare pe care le preferă în detrimentul altora”.