Coaliţia va depune, mâine, la Senat, un proiect de lege care vizează exonerarea de la plată pentru funcţionarii publici cărora li se impută anumite sume, ca urmare a unor sporuri primite în 2009-2010, a anunțat preşedintele UDMR, Hunor Kelemen. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Noi am pregătit un proiect de lege, este gata şi am luat astăzi (n.r. luni) o decizie, la propunerea mea, la propunerea UDMR: vom depune acest proiect de lege mâine (n.r. marţi), la Senat, din partea coaliţiei. Trebuie lege, o astfel de chestiune nu se rezolvă nici prin hotărâre de guvern, nici prin alte decizii, este musai să adoptăm o lege. Vom cere şi procedură de urgenţă în Parlament, acest lucru trebuie rezolvat urgent, vizează în jur de 300.000 de persoane din administraţia locală", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UDMR.
El a precizat că s-a discutat în şedinţa de luni a coaliţiei despre propunerea UDMR privind exonerarea de la plată în cazul personalului din administraţia publică locală, toate formaţiunile fiind de acord cu această propunere.
"Este vorba despre acei funcţionari publici care au primit în 2009, în 2010, până la începutul anului 2011, anumite sporuri pe baza contractelor colective de muncă, care au fost înregistrate la Ministerul Muncii, iar Curtea de Conturi, în foarte multe cazuri, a constatat că aceste sporuri trebuie date înapoi, unii au câştigat în instanţă, alţii sunt în proces. Noi considerăm că dacă s-a făcut pe baza contractului de muncă înregistrat la Ministerul Muncii şi apoi avizat în fiecare judeţ de către ITM-uri, atunci trebuie un tratament unitar şi am propus exonerarea de la plată", a explicat Kelemen.