Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, la taifas cu Ion Cristoiu: \"I-am propus lui Victor Ponta să fie premier\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 martie 2012 ·

Președintele Traian Băsescu a declarat aseară, în emisiunea \"La taifas cu Ion Cristoiu\" de la B1TV, că, la consultările de la Palatul Cotroceni din 6 februarie, i-a propus lui Victor Ponta să preia funcţia de prim- ministru, dar liderul PSD a refuzat.

Mai jos, cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, "La taifas cu Ion Cristoiu":

Nu sunt superstițios, nu vă fac complimente, dar sunt emisiuni pe care le faci degeaba din cauza moderatorului. Pune întrebarea și nu te lasă să termini. Unii nu au răbdare să ascultă invitatul pentru că vor să se audă. Eu am învățat lecția. Am vrut să facem emisiunea înainte de turul al doilea al prezidențialelor pentru că am vrut să-mi detensionez electoratul. Dvs. m-ați detensionat și am luat-o pe arătura vieții.Un președinte poate face multe când are un guvern cu care se poate înțelege. După scoaterea PDL de la guvernare, PNL a fost într-o situație penibilă. Îi ținea PSD ca pe maimuțele în galantar, îi sprijinea din parlament.Greu de crezut că va fi o guvernare USL. Nu vor face 50% care să le permită să guverneze singuri. Să zicem că PDL va obține 25%. Din USL câte procente va avea PSD și PNL. Constituția vorbește de partide. Știindu-se că alianțele se sparg Constituția votată de români spune la art. 103 că este vorba de partide.

DESPRE VICTOR PONTA- PREMIER: Eu am avut supriza refuzului mandatului de premier de către Victor Ponta, în negocierile din 6 februarie de anul acesta. A fost o ofertă pe care i-am făcut-o la consultările de la Palatul Cotroceni. Victor Ponta n-a răspuns nimic, a răspuns Crin Antonescu în locul său și ăla micu, Daniel Constantin. Nu a spus nimic opiniei publice pentru că-i era greu să o facă. Cum să spună că a refuzat în condițiile în care cerea anticipate. S-ar putea ca Victor Ponta să aibă ceva pe conștiință, care încă nu poate fi spus public și din cau

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 41 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 36 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°