Oţelul n-a mai trecut de "câinii roşii" la Galaţi de aproape cinci ani de zile, ultima victorie la Dunăre datând din 12 mai 2007. Doar doi jucători "oţelari" au rămas în prima echipă de la acea victorie adjudecată de Emil Jula, transferat între timp în Germania.
Cu actuala sperietoare a lui Ciobotariu pe bancă - despre Mircea Rednic este vorba - Dinamo pierdea în primăvara lui 2007 la Galaţi. Dănciulescu deschidea scorul repede în minutul 2, pentru ca Jula, vârful vândut de Oţelul în Bundesliga, să puncteze de două ori pentru un 2-1 important pentru formaţia dunăreană. Aceasta este cea mai recentă victorie a campionilor en-titre pe teren propriu în faţa grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, următoarele vizite ale dinamoviştilor la Mila 80 a Dunării soldându-se cu trei insuccese pentru gazde (0-1 în 2008 şi 2009, 2-3 în 2010) şi cu un egal (3-3 în 2011). Din tabăra gălăţeană care trecea acum cinci ani de "câini" - antrenor la Oţelul era Petre Grigoraş - au mai rezistat doar Gabriel Giurgiu şi Cristian Sîrghi. Coincidenţă sau nu, cei doi sunt foarte buni prieteni şi colegi de cameră în cantonamentele lui Dorinel Munteanu.
Nu i-au cerut sfaturi lui Jula
"Am vorbit acum o lună cu Jula şi, dacă mi-aş fi adus aminte că ultima victorie acasă cu Dinamo este aceea în care el a marcat două goluri, i-aş fi cerut ceva sfaturi", glumeşte Gabi Giurgiu, "creierul" de la mijlocul terenului al trupei lui Dorinel. "Serios vorbind, este foarte important să fim atenţi la Dinamo deoarece vine după 1-3 cu Sportul Studenţesc. Nu-mi doresc să dau gol sau mai ştiu eu ce, vreau doar să ne păstrăm linia începută la Braşov, în etapa trecută. Nu va fi uşor, mai ales că am pierdut destule puncte în acest început de an", adaugă mijlocaşul de 29 de ani al Galaţiului.
"Ciobi nu va fi demis"
Dorinel Munteanu nu este de acord cu zvonurile conform