Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precizie á la Copos: amendă 12,5 la sută din salariu! Care este suma EXACTĂ cu care a fost sancţionat Dani Coman

Publicat in Pro Sport, miercuri 21 martie 2012 ·

Şedinţa de luni seara dintre cele mai importante facţiuni ale suporterilor giuleşteni şi conducere s-a soldat şi cu câteva dezvăluiri inedite. Una dintre ele are legătură cu subiectul întrevederii dintre cele două părţi: amenda lui Dani Coman, jucătorul pe care fanii nu-l mai vor deloc în poarta Rapidului!

"Afară cu el, e recidivist, nu-l mai vrem la Rapid. Dacă îl păstraţi, riscaţi să pierdem meciurile cu 3-0, vom avea noi grijă", a fost mesajul galeriei vişinii la şedinţa respectivă. Pe lângă rugăminţile lui Răzvan Lucescu ori ale lui Zotta, rugăminţi care oricum nu au avut efectul scontat, George Copos şi-a încercat şi el norocul. În stilul patentat deja. "Băi, băieţi, haideţi să fim mai îngăduitori. Dani a fost amendat cu 12,5 la sută din salariu! Va plăti, de ce să nu ne oprim aici?!", le-ar fi transmis acţionarul oamenilor ce populează meci de meci tribunele din Grant. Precizia procentelor a mirat pe câţiva dintre ei, dar n-a fost timp de alte discuţii în afara celei despre debarcarea urgentă a goalkeeper-ului.

Conform surselor ProSport, Dani Coman ar câştiga 150.000 de euro pe an la Rapid. Ceee ce înseamnă că portarul de 32 de ani va trebui să plătească fix 18.750 de euro! Până să se ajungă efectiv la plata respectivei sume, Rapid trebuie să trimită o hârtie la LPF pentru a ratifica sancţiunea acordată lui Coman.

150 de mii de euro este salariul anual pe care îl primeşte Coman la Rapid

REACŢIE

Răzvan: "Cea mai tristă zi din carieră!"

În încercarea de a-i mai tempera pe suporteri la şedinţa de luni, Răzvan Lucescu a mutat la un moment dat discuţia înspre propria persoană. "Să ştiţi că ce aţi făcut la Chiajna nu a fost deloc fair-play! Pe lângă episodul cu Dani Coman, după minutul 70 aţi început să-i înjuraţi şi pe ceilalţi jucători, dar şi pe mine. Vă spun sincer că a fost cea mai tristă zi d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°