Marţi, în Suedia, o româncă de 24 de ani a depus mărturie împotriva unei reţele de prostituţie dezmembrate în februarie şi căreia îi căzuse victimă, explicând ororile cu care s-a confruntat sub pumnul de fier al proxeneţilor, informează Agerpres.
Femeia, care se află sub protecţia poliţiei suedeze, a depus mărturie prin videoconferinţă, date fiind temerile că viaţa sa ar putea fi în pericol din cauza celor şase membri ai reţelei de la Goteborg, care au fost reţinuţi de autorităţi în februarie.
De altfel, mărturia a fost deschisă publicului larg, iar inculpatii au fost expuşii într-o sală de siguranţă, fiind ţinuţi în arest, în condiţii speciale. Pentru a nu comunica, fiecare are celula lui, posibilitatea de a ţine legătura sau de-a contacta media fiind reduse la maximum. Reţinuţii în acest caz nu păreau afectaţi.
Ea a povestit, între altele, că a fost violată în faţa fiicei sale, vândută către mai mulţi bărbaţi şi învăţată că trebuie să-şi plătească datoriile faţă de proxeneţii săi. Pe deasupra, nu primea niciodată partea sa din încasări şi era obligată să rămână pe stradă până îşi “făcea norma”. “Eram la pământ, dar eram obligată să mă prefac că sunt fericită. Nu aveam voie să plâng pe stradă”, a spus ea.
Întrebată de ce a început să practice prostituţia, tânăra a răspuns că de vină a fost sărăcia.
După câteva luni petrecute în Olanda, femeia a fost vândută unui bărbat pentru 1.500 de euro, însă a reuşit să scape, ajutată şi de poliţie, şi s-a întors în România, gravidă. După ce a născut o fetiţă, pentru a-i asigura traiul, s-a reapucat de prostituţie, la Bucureşti, având adesea mai mulţi clienţi pe noapte.
Mai târziu a fost vândută din nou unui bărbat despre care se crede că era capul reţelei de prostituţie de la Goteborg. După ce acesta i-a plătit un avort, i s-a spus că i-a rămas datoare şi că dacă vrea să-şi redobândească libertatea