Arma cu care a fost doborât animalul de peste 100 de kilograme era confecţionată artizanal. Braconierii aveau cu ei şi şase câini pe care i-au asmuţit împotriva poliţiştilor.
„Poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu colegii lor din comuna Rădești și cu angajaţi ai Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Galați, acţionând conform planului de acţiune pentru depistarea şi identificarea persoanelor care braconează utilizând arme de foc, au surprins în flagrant pe fondul de vânătoare 27 Rădești, patru persoane, care, marţi 20 martie în jurul 21.30, se deplasau cu o căruţă, însoţită de şase câini, având asupra lor o armă de vânătoare confecționată artizanal" a declarat comisar Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Poliţiştii i-au somat de mai multe ori pe cei patru suspecţi care au dat bice cailor încercând să dispară în noapte însă braconierii nu s-au oprit. În această situaţie, poliţiştii tras şase focuri de avertisment şi trei dintre suspecți au luat-o la fugă şi au reuşit să să facă nevăzuţi în pădure.
Cel de-al patrulea suspect, Corneliu T. a asmuțit câinii împotriva polițiștilor, iar paznicul de vânătoare Costel B. a fost nevoit să împuște doi dintre câini.
Braconierul agresiv, în vârstă de 44 de ani, a fost imobilizat şi în urma verificărilor poliţiştii au descoperit că acesta are antecedente penale.
În căruţă a fost găsit împuşcat un porc mistreț în greutate de aproximativ 100 kg.
În aceeaşi noapte, poliţiştii au demarat o anchetă şi în decurs de câteva ore i-au identificat şi pe ceilalți trei suspecţi: Vasilică B. (41 ani), Florin R. (38 ani) şi Viorel R. (15 ani), toți din comuna Rădeşti. Poliţiştii au mai stabilit că arma cu care a fost vânat mistreţul fusese confecţionată artizanal de Florin R..
Corneliu T. , cel care a asmu