Porţiunea de platoul continental din Marea Neagră disputată atât de România cât şi de Bulgaria este situată într-o zonă prin care este proiectată trecerea conductei Southstream, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.
Proiectul Southstream vizează construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, şi, mai departe către Grecia, Italia şi Austria.
Potrivit surselor citate, în cazul soluţionării favorabile României a litigiului, s-ar asigura peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar constitui un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia în cazul în care proiectul Nabucco ar fi finalizat.
Potrivit aceloraşi surse, Bulgaria ar fi început deja discuţii cu Exxon referitoare la zona în litigiu.
Sursele citate au mai declarat că porţiunea respectivă, care de fapt ar avea aproximativ 300 de kilometri pătraţi, nu este singura chestiune legată de frontiera cu Bulgaria, în opinia Bucureştiului.
Astfel, România ia în calcul deschiderea de discuţii cu Bulgaria pentru recalcularea frontierei de pe Dunăre, care conform regulilor, este trasată pe mijlocul firului de apă.
Rediscutarea ei ar fi necesară, susţin sursele citate, în contextul erodării naturale a malului bulgăresc.
Avantajul ar fi, în acest caz, faptul că pe porţiunea românească ar intra mai multe insule de pe fluviu.
MAE a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că România va examina împreună cu partenerii bulgari "toate posibilităţile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele părţi" în ceea ce priveşte litigiul din Marea Neagră.
"România şi Bulgaria sunt angrenate de mai mult timp într-un proces de negocieri privind delimitarea mărilor teritoriale, a suprafeţelor de platou continental şi a zone