Avem şi noi o Barcelonă, avem şi noi extratereştri.

Fiindcă, mă-nţelegi?, mi-am ales altă meserie decît aceea de sexolog, de psihiatru, de politician sau de istoric, aşa cum se pare că mi-o cere involuţia fotbalului nostru, fiindcă mă încăpăţînez - poate greşind - să rămîn un strict cronicar al golurilor şi-al ratărilor, îmi fac datoria plăcută să consemnez că noaptea de miercuri nu s-a sfîrşit cu Colţescu, Kovacs şi Răchită. A existat fotbal şi în Italia, Franţa, Germania şi, mai ales, în Spania. Scriu mai ales în Spania deoarece acolo au avut loc unele evenimente pe măsura înţelegerii noastre atît de zbuciumate, atît de convinse că numai la noi etc, etc.

Dacă ne uităm cu atenţie, vedem că CFR Cluj a fost capabilă să trăiască aceeaşi experienţă ca Real Madrid: să fie egalată în ultimele minute de Sportul, care nu e cu mult mai sus în clasament decît Villarreal; nu pot trece cu vederea că Realului i s-a întîmplat a doua oară, la 72 de ore după ce Malaga lui Cazorla i-a făcut aceeaşi figură, cu ultimul şut al meciului. Fireşte că, acolo, meciurile au avut altă calitate, dar în finalul cu Villarreal - ca în Regie, ca în Groapă, ca la Galaţi - s-a lăsat tot cu scandal, cu eliminările lui Ozil şi Ramos, cu evacuările lui Mourinho şi ale asistentului său, cu urletele la adresa unui echivalent al lui Kovacs sau Colţescu. Şi acolo, cu Barca făcînd 6 puncte din două meciuri şi Realul doar 2 puncte, s-a redus senzaţional o diferenţă de 10 puncte, socotită insurmontabilă, cum se credea că era şi aceea dintre Steaua şi Dinamo.

Iertaţi-mi aroganta întrebare: păi, nu-i la noi ca şi la ei? De ce să stăm umili? Dacă Mourinho îşi pierde minţile pentru două egaluri curat inadmisibile la cît a dominat, ce să facă un Dorinel, sau invers, un Ciobi? Şi unde mai pui că avem şi noi o Barcelonă care vine tare, avem şi noi extratereştri! Cum care sînt ăştia? Ăi de-au învi