Ministerul Afacerilor Europene intenționează să fluidizeze circuitul banilor europeni accesați de România, prin modificarea mai multor prevederei referitoare la prefinanțare și termenele de implementare a proiectelor. Sursa: CODRIN PRISECARU
Prin intermediul Normelor Metodologice de aplicare a OUG 64/2009 privind gestionarea instrumentelor structurale, ministerul urmărește responsabilizarea beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri europene și îmbunătățirea fluxurilor de numerar în cadrul proiectelor.
Una dintre prevederile importante ale proiectului de Hotărâre de Guvern, discutat în ședința extraordinară de astăzi a Executivului, îngrădește posibilitatea beneficiarilor de a schimba calendarul de implementare a proiectelor. Aceștia nu vor mai putea cere modificarea termenelor asumate în cererea de finanțare decât de cel mult trei ori pe toată durata de viață a proiectului.
Mai mult decât atât, perioada de derulare a proiectului nu va mai putea fi prelungită decât de cel mult două ori, iar suma celor două prelungiri nu va putea depăși perioada inițială de derulare a proiectului.
Prefinanțarea poate crește de la 10% la 20%
Actele adiționale la contractele de finanțare au reprezentat până acum o problemă, existând beneficiari care au profitat de ele pentru a amâna desfășurarea evenimentelor din cauză că nu aveau bani pentru derularea în continuare a proiectelor sau din cauză că acestea erau din start nesustenabile. Procentajul relativ ridicat de proiecte care au primit prefinanțare sau au semnat contractul de finanțare și apoi nu au început implementarea este de altfel unul dintre motivele nivelului scăzut de absorbție a fondurilor europene în România.
Mai mult, în cazul proiectelor derulate de instituții ale statului, modificarea calendarului a însemnat de multe ori amânarea la nesfârșit a unor p