Matusa Anghelina era femeie sarmana, dar tinea pe langa casa cateva gaini si un cocos care o mai scoteau de la nevoi.

Gainile nu erau bine hranite, dar isi mai gaseau si singure de mancare prin sant si prin curtea casei. Cocoselul era mai mofturos si nu se da a manca orice, iar stapana il mai si huiduia si-l tinea la post, "ca doar nu facea oua". Bietul de el, ramasese bicisnic, iar penele ii inveleau doar pielea si oasele. Cu ce se putea el fali erau doar pintenii, mai bine facuti ca la alti cocosi. Asta a facut-o pe matusa sa-l numeasca "Pintenel". Cum de cele mai multe ori slabul vrea sa se dea puternic, cocosul isi aduna puterile si facea mare razboi printre gaini: ba le jumulea de pene, ori de cate ori i se potrivea, ba le mai si ciocanea drept in moalele capului. Dar avea si el o calitate: canta frumos si striga cucuriguu, de se auzea pana departe si multi semeni ii raspundeau. Asa l-a descoperit, in ograda Anghelinei, prietena mea, Oty, si i-a cerut batranei sa i-l vanda. Nu s-au tocmit la pret, pentru ca femeia i l-a dat pe bani putini, ca tot avea necaz cu el: umbla bezmetic prin ograda, mai sarea gardul si-n vecini, iar cand ii era tare foame, se napustea si-n capul ei (odata i-a ranit obrazul). L-a adus Oty in curtea ei si l-a lasat langa gainile crescute de ea. Erau gaini ouatoare, bine facute, cu pene fine, pufoase, tare cumincioare si cu nume alese: Motata, Negruta, Albita, Pestrita, Clatinata, Roscata, Porumbaca, Cucuiata, Bogheta si Scormonica. Pintenel tot razboinic ramasese: le fugarea cat era curtea de mare, le smulgea penele, le ciocanea pe unde apuca. Dar cum noua stapana stie sa daruiasca tandrete oricui ii sta in preajma, l-a inconjurat cu dragoste, vorbe bune si mangaieri si pe Pintenel. Spre marea bucurie a noii stapane, dupa vreo doua saptamani, a reusit sa-l schimbe pe crestat. Era lesne sa-l fi pus la tigaie, dar nu de asta il