Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, susţine că România are nevoie de o strategie naţională în domeniul transfuziei, de armonizarea legislaţiei cu cea europeană, precum şi de aparatură performantă pentru fracţionarea şi valorificarea unei cantităţi imense de plasmă aflată în stoc.
Ministrul Sănătăţii se află sâmbătă la Oradea, la Congresul Internaţional de Medicină Transfuzională, unde s-a discutat despre o viitoare strategie în domeniul transfuziei. Ministrul şi participanţii la congres au propus înfiinţarea unei specialităţi sau subspecialităţi în cadrul profesiilor medicale, anume medicina transfuzională.
Avem plasmă, nu o putem valorifica
'Avem o cantitate imensă de plasmă, care este stocată, şi pe care nu o folosim pentru că nu avem tehnologie să o fracţionăm. Din plasmă se pot extrage foarte multe, chiar şi medicamente. Nu avem tehnologie şi având plasma, trebuie să găsim o formulă să o valorificăm", a spus Ritli.
Echipamente performante
O parte importantă a strategiei, care a fost discutată cu participanţii la congres, vizează dotarea pentru securitatea transfuzională, care presupune achiziţionarea unor echipamente superperformante de testare suplimentară a sângelui pentru a proteja atât donatorul, cât şi primitorul de sânge, securitatea actului transfuzional fiind o prioritate oriunde în lume.