Directorul SRI, George Maior, a declarat, astăzi, că el garantează pentru neutralitatea instituţiei sale şi s-a arătat mirat de declaraţiile lui Sorin Frunzăverde privind \"starea de stat poliţienesc\" şi interceptările telefonice. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Mă miră faptul că un fost ministru al Apărării (...) face asemenea declaraţii, într-un fel mă miră. Nu ne interesează, la nivelul SRI, cine pleacă, de la ce partid pleacă şi unde pleacă. Eu garantez pentru neutralitatea serviciului, în orice circumstanţe, indiferent de puterea politică existentă în stat la un moment dat", a spus Maior, la România TV.
În context, el a subliniat neutralitatea şi independenţa SRI şi a Direcţiei de Informaţii Caraş-Severin.
"Nici SRI, nici Direcţia de Informaţii Caraş-Severin nu se vor subordona vreodată politic cuiva, vor rămâne perfect independente şi neutre, indiferent de evoluţia politică a ţării, care nu ne interesează. Dacă aceste valori de neutralitate şi independenţă l-au deranjat pe domnul Frunzăverde, este o cu totul altă problemă", a afirmat directorul SRI.
Maior a precizat că SRI este "ultracontrolat în sistemul guvernamental şi parlamentar".
Şeful SRI a opinat însă că declaraţiile lui Frunzăverde privind 'statul poliţienesc' sunt de natură politică şi nu s-au referit la SRI.
'Putem construi prin dialog o Românie normală, care să iasă din sărăcie şi care să renunţe la starea de stat poliţienesc, care în fapt blochează antreprenorial orice iniţiativă. (...) Ne e frică şi să mai vorbim la telefon', a spus Frunzăverde