Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israel: Ex-ministrul Apărării Shaul Mofaz, noul preşedinte al partidului de opoziţie Kadima

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 martie 2012 ·

Principalul partid de opoziţie din Israel, Kadima, şi-a ales, ieri, un nou lider, pe Shaul Mofaz, fost ministru al Apărării şi fost şef de stat major al armatei israeliene. Sursa: Reuters

Acesta a învins-o pe actuala preşedintă a partidului, Tzipi Livni, obţinând 61,7% dintre voturi, în alegerile primare de ieri.

Ambii politicieni sunt foşti membri ai partidului aflat la guvernare, Likud, condus de premierul Benjamin Netanyahu.

Kadima este cel mai mare partid din Parlament, dar sondajele de opinie recente arată că numărul locurilor pe care le ocupă în legislativ s-ar putea înjumătăţi, la alegerile de anul viitor.

Participarea la vot a membrilor formaţiunii politice a fost redusă, doar 40% dintre ei fiind prezenţi, ceea ce demonstrează, spun analiştii, că nu era nevoie de un astfel de "concurs".

Kadima a fost fondat în 2005, de Ariel Sharon, care a părăsit partidul Likud, şi, deşi este cel mai mare partid din Parlamentul israelian, se află în opoziţie.

Va aduce "o nouă ordine socială"

Mofaz a declarat, în discursul susţinut după câştigarea scrutinului, că formaţiunea sa, Kadima, va conduce viitorul guvern şi le-a cerut israelienilor să aibă încredere. A promis şi că va conduce "o nouă ordine socială", va încerca să iniţieze noi negocieri de pace cu palestinienii şi va face campanie pentru "imaginea şi viitorul Israelului".

Shaul Mofaz s-a născut în Iran şi a emigrat în Israel, împreună cu părinţii săi, când era copil. Este fost soldat paraşutist şi a devenit şef de stat major, apoi ministru al apărării în mandatul premierului Ariel Sharon, în perioada 1998-2002.

În politica externă, Mofaz este perceput ca fiind mai moderat decât actuala conducere a ţării. În 2009, a redactat propriul său plan de pace cu palestinienii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°