Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi speră ca plecarea lui Sorin Frunzăverde din partid să fie un pas făcut în perspectiva unei "reunificări necesare" a forţelor politice de dreapta din România, relatează Agerpres.
"Sigur că este o pierdere notabilă (plecarea lui Frunzăverde din PDL - n.r.), o regret. Nu l-am auzit pe domnul Frunzăverde să anunţe, într-un fel, în discuţiile interne din partid această intenţie de a pleca. Vedeam în dânsul un partener de discuţii doctrinare, un om de dreapta şi totodată o persoană care a contribuit decisiv la integrarea PDL în PPE. Însă dânsul a ales să facă acest pas tot înspre dreapta şi să sperăm că în perspectiva unei reunificări necesare a forţelor politice de dreapta din România", a declarat, miercuri, pentru Agerpres, prim-vicepreşedintele PDL.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca şi alţi lideri din PDL să părăsească partidul, Baconschi consideră că democrat-liberalii sunt convinşi de necesitatea ca unitatea formaţiunii să fie clar afirmată, nu doar în perspectiva alegerilor locale şi generale.
"Cred că în interior (în interiorul PDL - n.r.) există cu siguranţă dorinţa multor lideri de a fi mai incluşi în procesele decizionale, dar asta nu va duce la noi rupturi", a completat fostul ministru de Externe.
Fostul prim-vicepreşedinte PDL Sorin Frunzăverde a anunţat, miercuri, că va candida pentru Consiliul Judeţean Caraş-Severin din partea USL în calitate de membru al PNL.
Frunzăverde s-a declarat dezamăgit de diferenţele de opinii din PDL şi a afirmat că nu crede că o construcţie de dreapta se mai poate realiza din interiorul Partidului Democrat Liberal.
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi speră ca plecarea lui Sorin Frunzăverde din partid să fie un pas făcut în perspectiva unei "reunificări necesare" a forţelor politice de dreapta din România, relatează Agerpres.
"Sigur că est