Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pământul arabil se ia mai nou și pe datorie. VEZI AICI cum

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 martie 2012 ·

ProCredit Bank a lansat astăzi un credit pentru achiziția de terenuri agricole, perioada de rambursare fiind de până la 15 ani, potrivit unui comunicat de presă emis de bancă. Sursa: REUTERS

Creditul se acordă fără avans, iar garanția poate fi ipoteca pe terenul ce urmează să fie cumpărat, garanție de stat de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii sau alte garanții oferite de client (ipotecă pe alte bunuri imobile, depozit colateral, etc.).

Rambursarea banilor ține cont de specificul activității agricole, putându-se face în rate lunare sau în rate sezoniere, atunci când au loc fluxurile de intrare de numerar la nivelul producătorului agricol.

Agricultura, încă la coadă în preferințele băncilor

Un alt credit nou introdus de ProCredit Bank este cel pentru achiziția de echipamente pentru agricutură, perioada de rambursare fiind în acest caz de până la 7 ani. Rambursarea se face, de asemenea, în rate lunare sau sezoniere, iar pentru proiectele finanțate prin FEADR nu este nevoie de avans. Spre deosebire de programele europene de finanțare însă, creditul poate finanța și achiziția de echipamente second-hand.

Deocamdată, numărul băncilor care acordă credite special pentru agricultură este destul de mic, însă este în creștere. În afară de ProCredit, și alte bănci au devenit mai receptive la acest domeniu, mai ales după apariția crizei economice. Printre ele se numără CEC Bank, Piraeus Bank sau Banca Carpatica.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 29 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 17 minute
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 50 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°