Serviciul Român de Informaţii a prevenit formarea unor celule teroriste în România şi a ajutat alte state ale Uniunii Europene în prevenirea unor atentate, a declarat, ieri, directorul SRI, George Maior, la România TV. Sursa: AGERPRES
'Serviciul a prevenit formarea unor celule teroriste pe teritoriul României. Mai mult, a ajutat alte state, punctual, în prevenirea unor atentate, state din Uniunea Europeană', a spus Maior.
În privinţa lui Omar Hayssam, fugit în Siria, George Maior a subliniat că aducerea sa în România rămâne o prioritate pentru SRI.
În context, Maior a subliniat că acordul care permite extrădarea lui Omar Hayssam din Siria rămâne în vigoare indiferent de evoluţiile interne din statul arab.
'Asemenea acorduri rămân în vigoare indiferent de evoluţiile interne posibile', a spus şeful SRI, la postul România TV.
El a recunoscut însă că evenimentele violente din Siria sunt 'un factor, bineînţeles', care îngreunează aducerea lui Omar Hayssam în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa în cazul răpirii a trei jurnalişti români în anul 2005.
Maior a precizat că şi la capturarea traficantului rus de armament, Viktor Bout, SRI a avut o contribuţie foarte importantă, în cooperare cu alte agenţii şi cu Parchetul.
'În cooperare şi cu alte agenţii, cu Parchetul, cu alte agenţii internaţionale, a avut o contribuţie chiar foarte importantă, pentru care a mulţumit directorul FBI, când a vizitat România', a afirmat directorul SRI.