Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii Apple vor putea să cumpere în lei acţiunile companiei de pe bursa de la Bucureşti

Publicat in Ziarul Financiar, joi 29 martie 2012 ·

O acţiune Apple a ajuns să coste cât un iPhone, astfel că vor fi inaccesibile micilor investitori.

Societatea de brokeraj Tradeville, care "a listat" companii străine precum Heineken, Dior şi Danone, a finalizat ultimele teste şi va aduce în scurt timp la tranzacţionare acţiunile gigan­ţilor americani Bank of America Corp., Intel Corp., Apple Inc. , Visa Inc. şi The Coca-Cola Company pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Am finalizat cu succes testarea proceselor de decontare şi transfer în Depozitarul Central ale acţiunilor acestor societăţi. Am iniţiat procedurile pentru admiterea la tranzacţionare a companiilor americane şi sperăm că intrarea la tranzacţionare să aibă loc cât mai devreme", a spus Victor Stănilă, reprezentantul de PR al firmei de brokeraj.

Astfel, pe ATS vor intra la tranzacţionare acţiunile Bank of America, cel mai mare grup bancar din SUA, titlurile Intel, produ­cător de microprocesoare, cele ale Apple, printre cele mai populare companii americane, producătorul telefonului iPhone şi tabletei iPad , cele ale Visa, procesatorul de carduri, şi acţiunile

Coca-Cola, lider mondial în industria băuturilor răcoritoare. Cele cinci companii sunt listate la bursele americane NYSE şi NASDAQ, tranzacţionarea acţiunilor la Bucureşti fiind posibilă dacă un broker român (în cazul de faţă Tradeville) le cumpără de pe bursele americane şi le vinde prin intermediul ATS-ului către investitorii români.

Produsele sau serviciile acestor companii sunt populare în rândul românilor, lansarea unui nou model de iPhone atrăgând extrem de mult interes în ţară, însă după ce acţiunile americane vor fi aduse la tranzac­ţionare la Bucureşti, românii vor avea posibilitatea să devină şi acţionari la aceste companii nu doar consumatori. În prezent, inves­tiţia în acţiunile celor cinci corporaţii americ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 18 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°