USL intenţionează să depună moţiunea de cenzură pe 17 aprilie, în urma hotărârii de guvern prin care la UMF Târgu-Mureş sunt înfiinţate linii cu predare în limba maghiară, potrivit unor surse politice citate de Mediafax.
Conform surselor, s-a început deja lucrul la textul moţiunii.
Hotărârea de guvern, aprobată în şedinţa de marţi a Executivului, privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost publicată, joi seara, în Monitorul Oficial, avându-i ca şi contrasemnatari pe ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, şi pe preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Ioan Curtu.
Actul normativ stabileşte că la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat anterior că, dacă Guvernul va adopta hotărârea pentru înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, susţinută de UDMR, el este în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură de către USL.
Vicepreşedintele Departamentului de educaţie al PSD, Gabriel Ispas, a declarat, joi, că PSD va ataca în contencios administrativ hotărârea de guvern privind UMF Târgu-Mureş şi ia în calcul depunerea de plângeri penale împotriva premierului Mihai-Răzvan Ungureanu şi a celorlalţi miniştri care au contrasemnat actul.
"PSD va demara, imediat ce Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial, procedurile legale privind suspendarea şi anularea acesteia. Nu excludem ca şi celor care au încălcat regimul constituţional şi au avizat această hotărâre, nu excludem să le înaintăm dosare penale", a spus Ispus, adăugând că e vorba de premierul Ungureanu, respectiv miniştrii Justiţiei, Finanţelor şi Educaţiei.
USL intenţionează să depună moţiunea