Autoritățile de la Londra intenţionează să interzică eventualele mariaje între participanţii şi oaspeţii Jocurilor Olimpice din această vară. De asemenea, pe durata Olimpiadei nu vor fi acordate cetățenii. Sursa: REUTERS
O altă măsură pe care guvernul de la Londra vrea să o ia va fi neacordarea de vize pentru studenţi, susține media din Regatul Unit.
Măsurile sunt menite să protejeze ţara de un posibil aflux de imigranţi, care şi-ar putea legaliza relaţiile pe teritoriul Regatului Unit şi, în consecinţă, ar putea pretinde cetăţenia acestui stat. În plus, autoritățile se tem că în această perioadă vor intra în țară mult mai ușor teroriști.
Aproximativ 20.000 de persoane din afara Uniunii Europene vor obţine viză pentru o perioadă de şase luni, dar pe timpul căreia va fi interzisă direct căsătoria sau formarea oricărui parteneriat civil. De asemenea, cei care vor intra cu acest tip de viză pe teritoriul Marii Britanii nu vor avea posibilitatea obţinerii unei vize de studiu.
Anul trecut, doi rezidenţi din Camerun, de 16 ani, care urmau să participe la un turneu de juniori, ”s-au evaporat” practic pe aeroportul din Manchester, iar în 2002, la Jocurile Commonwealth-ului, întreaga echipă din Sierra Leone ”s-a risipit” pur şi simplu, relatează Agerpres.
Agenţia de frontieră a Regatului Unit a informat deja toate cele 204 de Comitete Olimpice Naţionale că toţi oaspeţii trebuie să furnizeze dovada că nu vor rămâne mai mult de şase luni pe teritoriul Marii Britanii, nu îşi vor căuta un loc de muncă şi nu vor contracta căsătorii pe teritoriul Regatului Unit. De asemenea, aceştia trebuie să facă dovada solvabilităţii financiare, aceasta însemnând fonduri suficiente de existenţă şi un bilet de întoarcere.