Vicepreşedintele PSD Corina Creţu consideră că desemnarea lui Silviu Prigoană drept candidat din partea PDL la Primăria Capitalei o salvează pe Elena Udrea de la o înfrângere ruşinoasă, informează Agerpres.
În mod normal, ca preşedintă a PDL Bucureşti, Elena Udrea ar fi trebuit să candideze pentru Primăria Capitalei. Desemnarea lui Silviu Prigoană o salvează pe doamna Udrea de la o înfrângere ruşinoasă. Deci, în final, va fi o luptă între Sorin Oprescu susţinut de USL şi Silviu Prigoană asumat de Elena Udrea. Acum lucrurile sunt clare, iar bucureştenii vor fi cei care vor decide", a declarat, sâmbătă, Corina Creţu, într-un comunicat de presă.
Corina Creţu a precizat că Sorin Oprescu a reuşit să finalizeze o serie de proiecte importante pentru Bucureşti, acest lucru fiind apreciat de locuitorii Capitalei.
"Capitala este pe un drum bun de când Sorin Oprescu este primar general. În ciuda crizei economice şi a unui Consiliu General potrivnic, Sorin Oprescu a reuşit să finalizeze o serie de proiecte foarte importante pentru Bucureşti. Bucureştenii ştiu foarte bine cine a făcut rău oraşului şi cine a luptat pentru interesele lor, iar acest lucru se va vedea la vot, unde actualul primar general va obţine, fără probleme, încă un mandat", a menţionat Creţu.
Vicepreşedintele PSD Corina Creţu consideră că desemnarea lui Silviu Prigoană drept candidat din partea PDL la Primăria Capitalei o salvează pe Elena Udrea de la o înfrângere ruşinoasă, informează Agerpres.
În mod normal, ca preşedintă a PDL Bucureşti, Elena Udrea ar fi trebuit să candideze pentru Primăria Capitalei. Desemnarea lui Silviu Prigoană o salvează pe doamna Udrea de la o înfrângere ruşinoasă. Deci, în final, va fi o luptă între Sorin Oprescu susţinut de USL şi Silviu Prigoană asumat de Elena Udrea. Acum lucrurile sunt clare, iar bucureştenii vor fi cei care vo