"Prietenii Poporului Sirian" au cerut duminică, la Istanbul, fixarea unei date-limită pentru aplicarea planului de pace privind Siria de către regimul de la Damasc şi au recunoscut Consiliul Naţional Sirian ca "reprezentant legitim al sirienilor", fără a menţiona înarmarea rebelilor, transmite AFP, potrivit Mediafax.
"Grupul Prietenilor a salutat eforturile emisarului special Kofi Annan şi şi-a exprimat sprijinul pentru aplicarea integrală a mandatului său", afirmă cei 83 de participanţi reuniţi la Istanbul, într-o declaraţie finală comună.
Grupul "i-a cerut emisarului special să stabilească o dată-limită pentru următoarele etape, inclusiv revenirea în faţa Consiliului de Securitate al ONU, dacă crimele continuă", continuă textul.
Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad s-a angajat marţi să aplice acest plan, dar continuarea violenţelor generează îndoieli privind intenţiile Damascului.
"Aproape o săptămână a trecut şi trebuie să constatăm că regimul măreşte lista lungă de promisiuni nerespectate", a declarat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, prezentă la conferinţă.
Manifestând aceeaşi nerăbdare, ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a insistat asupra necesităţii de a "stabili o limită de timp" pentru ca regimul de la Damasc să aplice planul Annan de a pune capăt crizei.
"Există un risc de stagnare şi putem observa tactica regimului de a câştiga timp. Acesta este motivul pentru care trebuie, şi suntem toţi de acord cu acest lucru, să stabilim o limită în timp pentru această acţiune" a emisarului internaţional, Kofi Annan, a declarat Juppe.
Planul Annan solicită încetarea tuturor formelor de violenţă de către ambele părţi sub supravegherea ONU, furnizarea de asistenţă umanitară în zonele afectate de luptă şi eliberarea persoanelor reţinute în mod arbitrar.
"Prietenii Poporului Sirian" au sublini