Toţi cei opt inculpaţi în acest caz au fost declaraţi ieri nevinovaţi de judecător. Sursa: VLAD STĂNESCU
Mult aşteptata sentinţă în procesul "Dosarului Transferurilor" a fost anunţată ieri. După mai bine de trei ani de când a fost declanşată cercetarea judecătorească, Tribunalul Bucureşti a decis ca toţi cei opt inculpaţi, şi anume fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu să fie achitaţi.
O decizie “cel puţin stupidă"
Procesul nu este însă încheiat, deoarece procurorii au făcut recurs. Surse judiciare au declarat pentru EVZ că decizia tribunalului "este cel puţin stupidă", având în vedere că sentinţa de achitare s-a dat în baza articolului 10, litera A, din Codul de Procedură Penală, ceea ce înseamnă că fapta nu există. "După trei ani de judecată, să ajungi la concluzia că fapta nu există este stupid! Avem comisii rogatorii care arată clar că valoarea reală a transferurilor de jucători a fost mai mare decât cea declarată în ţară. Este ridicol să susţii că pur şi simplu nu a existat faptă penală, în ciuda evidenţelor. Mai mult ca sigur, instanţele superioare, Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vor îndrepta sentinţa", susţine sursa citată.
Geanina Teodorovici l-a "scos" şi pe Dragomir
Judecătoarea Geanina Teodorovici, cea care a pronunţat sentinţa, l-a achitat, în urmă cu câteva luni, şi pe Dumitru Dragomir în dosarul privind construirea sediului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). Contrar legii, judecătoarea şi-a depus ultima declaraţie de avere în anul 2009.
Potrivit documentului citat, Teodorovici deţinea, în urmă cu patru ani, un teren cu o suprafaţă de 620 metri pătraţi în Popeşti Leordeni, împreună cu alţi trei titulari: George şi Alexandru Moloman şi Vasile Bujor. Averea sa era completată de un ap