Fosta preşedinte a Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord - Est România, Magda Ţepoi, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru fraudarea unui fond european cu 133.000 de euro.
Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Magda Ţepoi - care era responsabilă de implementarea Proiectului "Dezvoltarea resurselor umane în contextul restructurării industriale", din cadrul Programului PHARE 2000 finanţat de Comunitatea Europeană - a prezentat acte eronate în scopul obţinerii de fonduri.
În perioada iunie 2003 - aprilie 2004, Ţepoi a schimbat, în mod repetat, destinaţia fondului alocat de Ministerul Integrării Europene pentru implementarea proiectului.
Curtea de Apel Iaşi a hotărât definitiv, în 27 martie 2012, condamnarea Magdei Ţepoi, preşedinte al Camerei de Comerţ a Regiunii Unu Nord - Est România, la pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de şase ani, pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, informează, joi, DNA.
Instanţa a interzis lui Ţepoi timp de trei ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşi