Este drept ca locul unde mi-a harazit Dumnezeu sa-mi am asezata casa se afla intr-un colt de rai. In jurul casei, numai livezi de meri, de nuci si de peri, dar si cu bogatia de nedescris a ramurilor de tei, in stare sa te buimaceasca cu totul, atunci cand dau in floare. Doar pe o singura parte a casei este un drum deschis, care te duce la liziera padurii de brazi, care la prima adiere de vant isi declanseaza simfoniile.
In curte, iarba si flori. Perdea de trandafiri de toate miresmele si culorile. In fiecare colt al curtii sunt si doua custi pentru caini. Una, cea mare, e a lui Nero, un ciobanesc german de 13 ani, decanul de varsta al tuturor animalelor din zona. Cand latra, rar si grav, atunci da ordine, emite fel si fel de edicte obligatorii pentru intreaga suflare din subordine. Dar cine-i este in subordine? Pai, in primul rand... Costica, o alta vietate din aceeasi speta cu el. Ei, Costica are viata lui aparte, greu de descris. El provine din ceata de caini ai strazilor, are pecetea de maidanez, cules de noi din mila, punandu-l la adapost de toate relele ulitei. Cand l-am luat era un catelus pricajit, ca vai de capul lui, slab, jigarit, tremurand de frig si frica. Nero, cam de vreo trei ori mai mare ca el, l-a luat sub obladuirea sa. Cu grija, cu caldura, cu afectiune parinteasca. Dar nici cu Costica nu mi-e rusine. Are, si el, personalitatea sa. Curand, aproape asa, pe nesimtite, a devenit vataful curtii domnesti. Nimeni nu mai misca in fata lui, nici chiar... Nero. Dar nu autoritatea ii este insa calitatea primordiala, ci... dragostea, afectiunea, candoarea, devotamentul, atasamentul inegalabil pe care le manifesta fata de stapanii sai. Lui nu-i trebuie mai nimic... chiar si mancarea din blid este in stare sa o lase deoparte, in schimbul unor mangaieri venite de la vreunul din stapani. Atunci citesti in ochii lui ca ar fi gata sa faca orice pentru t
