Fostul spital din Plopeni (Prahova), închis în aprilie 2011, s-a redeschis după o lună, sub formă de clinică privată. Administraţia locală a dat spre închiriere peste 1.500 de metri pătraţi, împreună cu dotările, dar firma privată nu plăteşte de fapt niciun ban către bugetul local, informează Mediafax.
Centrul de sănătate din oraşul Plopeni, judeţul Prahova, închis prin decizie a Ministerului Sănătăţii, la 1 aprilie 2011, a fost închiriat unei firme, Dentirad Hospital SRL, care a început să funcţioneze în spaţiul fostului spital la doar o lună de la închiderea acestuia, sub forma unei clinici private.
În oraşul Plopeni sunt înregistrate două societăţi comerciale cu răspundere limitată a căror denumire include "Dentirad" şi care au acţionari comuni. Astfel, una dintre firme este "Clinica Medicală Dentirad SRL", înmatriculată la Registrul Comerţului în anul 1993, care desfăşoară activităţi de asistenţă stomatologică şi care, în anul 2010, a avut, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, 23 de angajaţi.
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, această firmă este deţinută în părţi egale de Drăghici Mircea Stelian şi de Drăghici Ana. Mircea Drăghici este medic stomatolog, membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România, iar Ana Drăghici este mama sa, şi ea medic stomatolog.
A doua firmă este Dentirad Hospital SRL, cu adresa în Plopeni, pe aceeaşi stradă pe care este situată clădirea fostului centru de sănătate. Această firmă a fost înregistrată la data de 20 decembrie 2010, iar acţionari în firmă, tot cu părţi egale, sunt Drăghici Mircea Stelian, Drăghici Ana şi Gâdiuţă Mariana.
Potrivit unor hotărâri ale Consiliului Local Plopeni postate pe site-ul administraţiei locale, însă neştampilate şi nesemnate, la sfârşitul lunii aprilie 2011 CL Plopeni a aprobat închirierea prin licitaţie a unei suprafeţe de peste 1.500