Toţi candidează pentru binele comunei, oraşului, judeţului, ţării, planetei, dar nu şi Silviu Prigoană. El nu umblă cu metafore şi cuvinte mari, învăluind, ca ceilalţi, adevărul în ceaţă, ci, într-un interviu din„România liberă”, spune lucrurilor pe nume: „Candidez pentru mine şi familia mea!”. Sigur, nu este cea mai inspirată lozincă electorală, fiindcă nu vinde nicio iluzie, dar are meritul de a fi cea mai sinceră. În fond, nu binele personal contează în luarea majorităţii deciziilor, politicienii fiind, în general, ocoliţi de spiritul de sacrificiu?! De la Silviu Prigoană, electoratul înţelege exact ceea ce acesta vrea să spună. Adică, se gândeşte, în primul rând, la fericirea Adrianei Bahmuţeanu, soţie, a lui Honorius, Silvius şi Maximus, fii, şi, poate după aceea, a celor 73 de finuţi, năşiţi prin toată ţara. Iar, dacă Bahmuţeanca e mulţumită şi nu-i mai aruncă proteza pe geam, ca-n alte dăţi, primarul însuşi se simte împlinit, munceşte vioi şi cu spor, bucureştenii alegându-se şi ei cu ceva din starea de armonie şi prosperitate a familiei. Numai câinii vagabonzi au motive de îngrijorare, candidatul întocmind un program suspect de uman, pentru ei.

Ori vreun membru al familiei Prigoană a fost agresat de patrupede, ori, pur şi simplu, candidatul PD-L a amuşinat bine o dâră, ce duce la un consistent segment electoral, care ar fi bucuros să nu mai vadă maidanezi pe străzile Capitalei. Cert este că a făcut din dispariţia acestora prioritatea mandatului său. Şi-a propus să-i strângă în şase luni. „Dacă va mai exista vreo haită, îmi dau demisia”, promite, admiţând, totuşi, că doi ar putea să-i scape, dar, având în vedere că sunt vreo 60 000, tot va fi un succes. Cum va aduna pionierul salubrităţii 59 998 de maidanezi şi, mai ales, ce va face cu ei, spune în alt interviu: mobilizează la strâns ONG-urile iubitoare de animale şi îi duce în adăposturi, unde vor