Nu doar carnea şi laptele induc pubertate precoce, ci şi alimentele ambalate în caserole sau contaminate cu pesticide din mediul înconjurător. Mai mult, provoacă cel mai periculos tip de obezitate. Sursa: REUTERS
Fenomenul băieţilor cu sâni şi al pubertăţii precoce induse de alimentație arată că suntem într-un impas fără precedent. După articolul de ieri din "Evenimentul zilei", alţi doctori vin cu dovezi că multe din alimentele de bază dereglează hormonal şi conduc la o obezitate "de tip nou", extrem de greu de tratat.
Anumiţi specialişti consideră că excesul de estrogen, responsabil de rotunjimile anormale, apare de la alimentele contaminate cu "disruptori hormonali" care se găsesc în ambalaje de plastic, alţii susţin că în special produsele animale sunt de vină."Nu hormonii feminini în stare pură sunt problema, ci disruptorii, substanţe asemănătoare acestora, care induc la fetiţe pubertate precoce, crescând riscul de cancer genital sau la sân, iar la băieţi feminizare, scăderea fertilităţii și cancer testicular", atrage atenția prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi, expert în alimentaţie.
În categoria disruptorilor intră ftalaţii din ambalajele de plastic (PET, bisphenol-A), stirenii din vesela de unică folosinţă, dar şi pesticidele, printre care DDT, ce se găseşte în mediu înconjurător, carne şi alimente grase. "E interzis prin lege, însă îl vom avea în farfurie sute de ani, nu dispare uşor. Înainte de `89, l-am depistat în grăsime de om. Alte studii au arătat că se găsește și în laptele ursoaicelor polare. Răspândirea lui este incredibilă", spune specialistul.
În plus, pseudo-hormonii induc o obezitate greu de tratat, ce se manifestă şi cu ginecomastie la băieți. "Celulele nu doar se umplu cu grăsime, dar se şi înmulţesc. Apare cel mai adesea cam la vârsta de 9-11 ani, când se atinge gradul maxim de obezitate. Efectele ei