Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bonetti, noul antrenor al "câinilor"! "Sunt fericit că am revenit! Dinamo face parte din inima mea!"

Publicat in Pro Sport, marți 10 aprilie 2012 ·

UPDATE 11.54 - Dario Bonetti a fost prezentat la Dinamo! La conferinţa de presă au fost prezenţi Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu. Italianul a semnat un contract pentru doi ani şi trei luni.

"Sunt foarte fericit că am revenit la Dinamo, chiar dacă atunci când schimbarea unui antrenor este mai puţin plăcut. Liviu Ciobotariu a făcut o treabă bună la Dinamo, datorită muncii sale echipa are şansa de a câştiga cupa sau campionatul.

Dinamo face parte din inima mea, pot să lucrez şi gratis, dar pentru puţin timp. Dinamo are această posibilitate de a-şi atinge obiectivele lucrând cu umilinţă. Jucătorii trebuie să dea totul din ei, rezultatele trebuie să se amelioreze. Obiectivul trebuie să fie comun pentru toată lumea. Jucătorii cunosc regulile mele, care sunt valabile şi în viaţă, nu numai în sport. Am fost chemaţi să dăm un nou suflu acesti echipe. Trebuie să contăm şi pe suportul fanilor, care vor trebui să aibă un rol determinant", a spus Dario Bonetti.

Aşa cum ProSport a anunţat în EXCLUSIVITATE, Dario Bonetti va fi noul antrenor al lui Dinamo! Italianul, împreună cu staff-ul său, va fi prezentat de Nicolae Badea, preşedintele CA Dinamo, în cadrul unui conferinţe de presă ce va avea loc astăzi de la 11.30.

Liviu Ciobotariu a plecat de la echipă, iar Bonetti va sta pe bancă la meciul de Cupă cu Gaz Metan Mediaş.

Ţi-ai luat legitimaţia de suporter? Intră în joc şi câştigă tricouri originale Steaua, Dinamo şi Rapid

Alegerea lui Dario Bonetti, un antrenor apreciat de fanii "câinilor" în ciuda scurtului său mandat anterior, poate fi şi o confirmare tristă pentru acţionari. Anume aceea că oricâţi antrenori ar fi adus între cele două mandate ale italianului, rezultatele n-au fost deloc pe măsura brandului Dinamo. Cu alte cuvinte, prin rechemarea lui Bonetti, dinamoviştii reiau un proiect ce promitea în 2009, unul care s-

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°