Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săpatul de primăvară

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Pregătirea straturilor şi a solului, în general, pentru vegetaţia de primăvară are loc în această perioadă.

Popoarele din vechime trăiau în funcţie de ciclul natural reprezentat de anotimpuri şi de lucrările agricole caracteristice fiecărei perioade în parte. Anul agricol începea primăvara, iar lucrările agricole din această perioadă erau considerate de o mare importanţă, deoarece ele pregăteau plantele pentru întregul an. Cum plantele cultivate în grădini reprezentau o parte semnificativă a hranei oamenilor, agricultorii au dezvoltat o serie de tehnici şi de metode de pregătire a solului, în aşa fel încât lucrările ulterioare să aibă eficienţă maximă. Acum, tehnologia modernă oferită de Bronto vine în sprijinul grădinarilor.

Săparea şi afânarea solului

Specialiştii recomandă proprietarilor de grădini ca, în momentul curăţeniei, să taie plantele perene la o înălţime de circa şapte cetimetri deasupra solului. Pentru aceasta, există nu­meroşi furnizori de scule, unelte şi soluţii pentru grădinărit, cum ar fi cei din reţeaua Bronto, în condiţiile în care compania clujeană acoperă, prin intermediul partenerilor săi, întreaga suprafaţă a României.

Verificarea plantelor

În teritoriile situate la nord de paralela 45, perioada din jurul solstiţiului de primăvară era socotită drept cea mai potrivită pentru săparea şi afânarea solului, apoi pentru pregătirea straturilor. Această practică era fundamentată pe observaţii empirice validate de-a lungul mileniilor. Ştiinţa modernă a validat, la rândul său, această practică, deoarece în această perioadă riscul apariţiei unui îngheţ care să distrugă bulbii sensibili este relativ scăzut. Dacă până acum, săpatul şi afânatul solului erau socotite drept munci istovitoare, tehnica modernă, adusă în România de compania clujeană Bronto, cel mai important jucător de pe piaţa naţională de profil, a transfor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum o ora
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum 56 minute
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 34 minute
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum 45 minute
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană: A fost hăituit, insultat, ameninţat cu moartea / Nu avea cum să se sinucidă, cred că a fost ucis

News.ro acum o ora
Unchiul marinarului de pe fregata ”Regele Ferdinand” dispărut în Marea Mediterană la începutul lunii iunie, Mihai Nicolae, a declarat că bărbatul a fost hăituit, insultat, umilit şi ameninţat cu moartea şi a susţinut că acesta nu avea cum să se sinu

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum 31 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum o ora
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

Zeci de mii de turişti străini sunt blocaţi în Israel

News.ro acum o ora
Ministerul israelian al Turismului estimează că aproximativ 40.000 de turişti sunt blocaţi în ţară după ce spaţiul aerian a fost închis până la noi ordine, pe fondul atacurilor cu rachete din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Ministeru

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

30°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°