Michel Onfray este un autor deja cunoscut cititorului român, traduceri ale cărţilor sale fiind publicate pînă acum la alte două edituri: Nemira (Pîntecele filozofilor. Critica raţiunii dietetice şi Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului, ambele publicate în acelaşi an: 2000) şi Polirom (cu o monumentală Contra-istorie a filozofiei în şase volume, 2008-2011). Asumîndu-şi rolul unui gînditor nonconformist şi incomod, Michel Onfray îşi propune să ia în răspăr tot ceea ce a fost consacrat prin girul tradiţiei, al culturii şi al educaţiei oficiale. Mulţi ani profesor în învăţămîntul secundar, opinia lui Michel Onfray referitoare la învăţămîntul universitar (fieful culturii oficiale, canonice) decurge dintr-o luciditate imediat învecinată fierii, victimă directă a conformismului, anchilozei şi lenei intelectuale de care sînt cuprinşi deseori universitarii*, Onfray nu ezită să sesizeze şi să condamne suficienţa cu care aceştia impun programele, listele de autori, criteriile de evaluare, subiectele de examene în conformitate cu un întreg sistem de idei primite de-a gata.

Unul dintre autorii canonici impuşi de Universitate via Ministerul Educaţiei ca obiect de studiu la disciplina filozofie este nimeni altul decît... Sigmund Freud. Ideile de-a gata („cărţile poştale“) livrate la pachet odată cu acest nume nu sînt multe, dar sînt fixe. Onfray aminteşte zece dintre ele, nu înainte de a ne avertiza că ar putea alcătui o listă mai lungă. Cele mai iritante clişee se referă la calitatea de om de ştiinţă a lui Freud şi la statutul de teorie ştiinţifică atribuit teoriei psihanalitice, la eficienţa curei psihanalitice, la universalitatea complexului lui Oedip, la psihanaliză ca disciplină emancipatoare. Împotriva acestor teze, Onfray propune o listă de „contra-cărţi poştale“: Freud nu e om de ştiinţă, iar teoria psihanalitică derivă din filozofie, nu din ştiinţă, psi