Catalanii au câştigat clar meciul cu Getafe şi menţin presiunea asupra madrilenilor înaintea derby-ului pe care cele două rivale îl vor disputa pe 21 aprilie, pe "Nou Camp". Sursa: REUTERS
FC Barcelona nu face paşi greşiţi în cursa cu Real Madrid pentru titlul de campioană a Spaniei. Catalanii au câştigat clar, scor 4-0, meciul disputat miercuri seară, pe "Nou Camp", cu Getafe, în etapa a 33-a din Primera Division. Revelaţia serii pentru antrenorul Barcelonei, Josep Guardiola, a fost chilianul Alexis Sanchez, care a marcat două goluri, ajungând la 10 reuşite în acest sezon de Primera Division.
Celelalte două reuşite au fost semnate de Messi şi Pedro. "Alexis a marcat două goluri minunate", l-a lăudat Pep Guardiola pe jucătorul care nu a mai înscris din etapa a 23-a. Catalanii i-au dedicat victoria coechipierului lor Eric Abidal, supus marţi unui transplant de ficat, iar în minutul 22 (numărul de pe tricoul francezului), suporterii au început să scandeze numele jucătorului.
Totodată, Leo Messi a ajuns la 61 de goluri în acest sezon (39 în Primera Division) şi mai are de înscris şase, pentru a-l egala pe miticul Gerd Müller (67 de goluri într-un sezon, record absolut).
Angel Torres, preşedintele clubului Getafe, şi-a criticat dur jucătorii după eşecul usturător suferit în faţa catalanilor. "Am venit la Barcelona, dar n-am fost pe teren", a acuzat conducătorul de la Getafe.
Partida-cheie a finalului de sezon, FC Barcelona - Real Madrid se va juca pe 21 aprilie.
Prin golul marcat în poarta celor de la Getafe, Lionel Messi a ajuns la 61 de reușite în acest sezon