Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că grupurile PSD şi PNL din Senat ser vor întruni marţi, în prezenţa sa şi a liderului PNL Crin Antonescu, pentru a constata şi în mod oficial "reluarea majorităţii" în această Cameră legislativă, relateayă Mediafax.
"Marţi, vom avea întâlnirea cu grupurile comune de la Senat pentru a constata şi în mod oficial reluarea majorităţii în cadrul Senatului şi pentru a stabili strategia USL în faţa acestei noi situaţii în cadrul Senatului", a spus Victor Ponta.
De asemenea, el a arătat că miercuri cei doi lideri ai USL vor avea o întâlnire cu grupurile de la Camera Deputaţilor "pentru a vedea în ce măsură acolo, dincolo de fraudările doamnei Anastase, mai există cu adevărat o majoritate".
"În urma acestor consultări depunem moţiunea de cenzură şi, cel mai probabil, conform termenelor constituţionale, în săptămâna 23-28 aprilie vom vota moţiunea de cenzură, nu doar membrii USL, sperăm şi ne dorim cel mai mult, pentru a reda măcar în parte prestigiul şi mândria şi normalitatea instituţiei Parlamentului, ca toţi parlamentarii puterii, care până acum l-au protejat pe Emil Boc stând în bănci, de data aceasta să aibă curaj, să se ridice din bănci, să meargă să îşi spună opinia faţă de Guvernul Ungureanu sau împotriva Guvernului Ungureanu şi să voteze în favoarea sau împotriva moţiunii de cenzură", a spus Ponta.
Întrebat dacă parlamentarii USL ar putea reveni în Parlament nu numai pentru adoptarea noii legi electorale, Ponta a spus că acest lucru nu se va întâmpla în cazul Camerei Deputaţilor.
"La Cameră, nu. La Cameră revenim degeaba, că ne fură Anastase. La Cameră, cu Anastase care ne fură, nu, pentru că putem să fim 300 la 2 şi tot ne numără că sunt ei mai mulţi", a arătat Ponta, adăugând că la Senat, "din fericire, domnul Blaga numără corect, îi iese matematica". @N_P